Fluviul vietii – Philip Jose Farmer

Am dat peste aceasta carte in urma unei recenzii aparute pe blogul editurii Nemira. Autorul recenziei a reusit sa vanda extraordinar de bine cartea si peste cateva zile am fost mandrul posesor al acesteia, prima dintr-o serie de 5 romane.

Premisele povestii sunt absolut exceptionale. Cum ar fi ca toti oamenii care au trait pe Pamant pana la sfarsitul mileniului doi, adica aproape 18 miliarde, sa se trezeasca resuscitati langa un fluviu urias care se intinde pe suprafata unei intregi planete asemanatoare cu Terra. Toti ar fi din nou tineri si ar avea la dispozitie un dispozitiv magic care le ofera toate lucrurile necesare vietii (mancare, haine, obiecte de igiena). Ganditi-va la toate popoarele lumii, marile personalitati, religii si rase aruncate la un loc, fara nici un scop aparent. Si ca sa faca lucrurile si mai interesante, nimeni nu poate sa moara, in cazul unui accident fatal, pur si simplu te trezesti in alta parte a fluviului lung de sute de mii de kilometrii.

Autorul abuzeaza de lumea pe care a creat-o si prezinta cititorului un amalgam de personaje care de care mai interesante, care au existat in realitate, si urmarile aparitiei acestei noi societati. De exemplu, unele popoare se impun asupra altora, transformandu-i in sclavi si cucerind zone invecinate ale fluviului. Apare chiar o noua manifestare religioasa care pune sub semnul intrebarii natura acestei intamplari si ce este spatele ei (Dumnezeu, extraterestrii).

Toate aceste lucruri sunt povestite din perspectiva lui Sir Richard Francis Burton (explorator, scriitor, lingvist, poet, diplomat si multe altele, multumesc Wikipedia) si Farmer nu putea face o alegere mai buna. Simtul aventurier al personajului, de care a dat dovada din plin si in viata reala, se muleaza perfect pe noua situatie si impinge povestea mai departe prin incercarile lui de a afla ce se intampla cu adevarat. Nu o sa povestesc despre aceasta parte, pot sa zic doar ca raspunsurile oferite de autor sunt destul de coerente, pentru un univers SF. Bineinteles ca acest volum este doar varful iceberg-ului, majoritatea misterelor au ramas nerezolvate, iar dezvaluirile suculente cu privire la aceasta lume vor urma cu siguranta in urmatoarele parti.

Singurul lucru care m-a dezamagit a fost lungimea cartii. Fluviul vietii nu are decat 200+ pagini, care mi se par mult prea putine, iar acest lucru se vede in stilul repezit de pe alocuri. Unele personaje nu sunt destul de bine dezvoltate iar succesiunea unor evenimente dinspre sfarsitul cartii nu aduc cinste firului narativ de pana atunci.

Ca o concluzie, cartea mi se pare o demonstratie a creativitatii umane, chiar daca stilul povestitorului dezamageste uneori. Nu am avut timp sa citesc si urmatoarele volume, insa cu siguranta o voi face, macar sa aflu ce explicatie exista pentru acesta lume.

Bogdan

Am ajuns sa citesc cartea aceasta mai putin dintr-o nemarginita vointa personala ci mai mult printr-o conjunctura domestica. Prietenul meu mi-a tot povestit de ea in ultimele luni si a reusit sa ma faca foarte curioasa, iar intr-un final tot el a fost cel care mi-a daruit-o.

Asa ca m-am apucat in sfarsit de ea si… povestea m-a captivat total. Nu as fi crezut vreodata ca un roman despre un pedofil (da!) o sa se dovedeasca a fi extrem de incitant.

Si totusi… povestea este mai mult de atat. Dupa atitudinea initiala pe care o ai fata de personajul principal masculin, usor sceptica si condamnatoare, ajungi imediat sa intri in pielea lui Humbert si Lolita, si sa intelegi in acelasi timp atitudinea fiecaruia si drama interioara coplesitoare pe care o traieste fiecare dintre ei. Humbert nu alege de fapt sa fie un pedofil, ci o experienta marcanta din copilarie il determina sa caute mereu regasirea iubirii de atunci (de unde si pasiunea pentru micile “nimfete”), iar Lolita este doar o copila de 12 ani, care nu stie ce sprijin sa-si gaseasca in viata, astfel alegand sa se conformeze intr-o relatie “neomeneasca” cu tatal ei vitreg.

Insa, ceea ce este fabulos la acest roman, e ca, desi suna a “drama psihologica”, Humbert (care este si naratorul), povesteste totul intr-o maniera absolut captivanta si chiar foarte amuzanta in mare parte, drept urmare cartea devine o lectura extrem de placuta, dar marcanta in acelasi timp.

Romanul urmareste de-a lungul a cinci ani de zile, intamplarile si aventurile lor: cunoasterea, apropierea, materializarea legaturii, calatoriile, problemele intalnite, fuga Lolitei si crima comisa de Humbert. Iar pe parcursul intregii carti, autorul reuseste pe deplin ceea ce si-a propus, si anume, ca cititorul sa se transforme incet-incet dintr-un judecator distant, intr-un complice caruia ii pasa.

Nu cred ca voi reusi vreodata sa descriu suficient de bine aceasta carte…. ea trebuie pur si simplu citita, devorata, inteleasa, traita. Abia atunci sunt convinsa ca veti intelege fiecare dintre voi farmecul ei. Pentru mine, este una dintre cele mai bune carti pe care le-am citit vreodata. Este pur si simplu o carte care va ramane.

Raluca

The Pillars of the Earth – Ken Follet (EN)

Dintotdeauna am avut o pasiune pentru romanele istorice. Imi place sa ma pierd in alta vreme, sa traiesc cum traiau oamenii atunci, sa privesc lumea din alta perspectiva. Bineinteles ca imediat ce am citit descrierea cartii, revin imediat, nu am stat pe ganduri si am aruncat-o in cosul de cumparaturi alaturi de sapun si pasta de dinti, da eram la hipermarket.

Recunosc ca pe langa subiect mai m-au atras si cele 1000 de pagini care o alcatuiesc si atunci mi-am dat seama ca fetisul meu pentru carti groase devine din ce in ce mai pronuntat.

Dar revenind la Pillars o sa incep prin va spune cate ceva despre poveste. Actiunea are loc in Anglia secolului 12, o perioada destul de tumultoasa de altfel, si se concentreaza pe ridicare unei catedrale in proaspatul stil gotic in orasul fictiv Kingsbridge. Povestea se deruleaza pe parcursul a cinci decenii si urmareste incercarile staretului Philip de a demara, continua si intr-un final termina catedrala in ciuda diverselor obstacole care apar la intervale regulate, adica din capitol in capitol.

Bineinteles ca exista o puzderie de personaje a caror destin de impleteste cu cel al constructiei catedralei, chiar si cateva personaje care au existat in realitate (Thomas Becket). Personajul malefic al cartii, villain-ul, de exemplu, este un melanj interesant de copil rasfatat, tiran si sadic dar in acelasi timp cu frica de Dumnezeu si incredere in iertarea Acestuia atata timp cat te spovedesti.

Totusi romanul nu-si depaseste conditia de lectura comerciala. De exemplu abunda in violenta, sex, tradari si actiune, in timp ce autorul neglijeaza cu nesimtire unele aspecte, cum ar fi felul in care vorbesc personajele de atunci, culmea… la fel ca in prezent, nici macar popularul fuck nu lipseste. Se vede ca experienta lui Follet se rezuma la romane de spionaj.

Tragand linie nu pot sa spun decat ca romanul este foarte placut de citit si reuseste sa prinda. Ajungi sa fii alaturi de staret in incercarea lui de a construi catedrala si sa te simti neputincios ca nu poti interveni, de fiecare data cand apare ceva care impiedica terminarea acesteia.

Bogdan